DEZVOLTARE LOCALA SI URBANISM - PREZENTAREA DOMENIULUI

Urbanismul are ca principal scop stimularea evolutiei complexe a localitatilor, prin elaborarea si implementarea unor strategii de dezvoltare pe termen scurt, mediu si lung. Activitatea de urbanism cuprinde toate localitatile tarii, organizate în retea, pe baza ierarhizarii si distributiei echilibrate a acestora în teritoriu. Urbanismul urmareste stabilirea directiilor dezvoltarii spatiale a localitatilor urbane si rurale, în acord cu potentialul acestora si cu aspiratiile locuitorilor.

Activitatea de urbanism în România se desfasoara în principal pe baza Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul cu modificarile si completarile ulterioare, a HG 525/1995 pentru aprobarea regulamentului general de urbanism republicata si a Codului Civil.

Atributiile administratiei centrale în domeniul urbanismului
Activitatea în domeniu la nivel national este coordonata de catre Guvern, care stabileste în raport cu continutul Programului de Guvernare, programe prioritare, linii directoare si politici sectoriale. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice este organul specializat al Guvernului în domeniul amenajarii teritoriului si al urbanismului, având în aceasta calitate urmatoarele atributii principale:

  • elaborarea Regulamentul general de urbanism;
  • avizarea proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de urbanism;
  • colaborarea cu ministerele, precum si cu celelalte organe ale administratiei publice centrale, pentru fundamentarea, din punct de vedere al urbanismului, a programelor strategice sectoriale;
  • colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regionala, consiliile judetene si consiliile locale, precum si urmarirea modului în care se aplica programele guvernamentale si liniile directoare în domeniul urbanismului la nivel regional, judetean si local;
  • avizarea documentatiilor de urbanism, potrivit competentelor stabilite prin lege.

Atributiile administratiei publice judetene în domeniul urbanismului
Consiliul judetean
 are urmatoarele atributii in acest domeniu:

  • coordoneaza activitatea de urbanism la nivel judetean, conform legii;
  • stabileste orientarile generale privind organizarea si dezvoltarea urbanistica a localitatilor, pe baza planurilor de urbanism;
  • coordoneaza activitatea consiliilor locale si le acorda asistenta tehnica de specialitate;
  • asigura preluarea prevederilor cuprinse în cadrul documentatiilor de urbanism pentru teritoriile administrative ale localitatilor din judet.

Atributiile administratiei publice locale în domeniul urbanismului
Consiliul local
are urmatoarele atributii in acest domeniu:

  • coordoneaza si raspunde de întreaga activitate de urbanism desfasurata pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale si asigura respectarea prevederilor cuprinse în documentatiile de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistica a localitatilor componente ale comunei sau orasului;
  • coopereaza cu consiliul judetean si este sprijinit de acesta în activitatea de urbanism;
  • coopereaza în procesul de întocmire a programului de dezvoltare urbanistica a localitatilor si cu institutii, agenti economici, organisme si organizatii nonguvernamentale de interes national, judetean sau local.
Actualizat Joi, 10 Ianuarie 2013
Subsectiuni