Precizari privind Codul administrativ

Vineri, 11 August 2017

În legatur─â cu informa┼úiile ap─ârute în mass media cu referire la prevederea din Codul Administrativ privind obiectul r─âspunderii penale, preciz─âm c─â aceast─â prevedere este în vigoare în acest moment potrivit Legii 115/1999 privind r─âspunderea ministerial─â, republicat─â în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 23 martie 2007, cu modific─ârile ulterioare ┼či se refer─â strict la prezentarea de informa┼úii cu rea credin┼ú─â c─âtre Parlament sau Pre┼čedintele României, de natur─â s─â aduc─â prejudicii intereselor statului român, dup─â cum urmeaz─â:

ART. 8 din Legea 115/1999

(1) Constituie infrac┼úiuni ┼či se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani urm─âtoarele fapte s─âvâr┼čite de membrii Guvernului în exerci┼úiul func┼úiei lor:

a) împiedicarea, prin amenin┼úare, violen┼ú─â ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercit─ârii cu bun─â-credin┼ú─â a drepturilor ┼či libert─â┼úilor vreunui cet─â┼úean;

b) prezentarea, cu rea-credin┼ú─â, de date inexacte Parlamentului sau Pre┼čedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde s─âvâr┼čirea unor fapte de natur─â s─â aduc─â atingere intereselor statului.

(2) Constituie, de asemenea, infrac┼úiuni ┼či se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend─â urm─âtoarele fapte s─âvâr┼čite de c─âtre un membru al Guvernului:

a) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputa┼úilor, Senatului sau comisiilor permanente ale acestora, în termenul prev─âzut la art. 3 alin. (2), informa┼úiile ┼či documentele cerute de acestea în cadrul activit─â┼úii de informare a Parlamentului de c─âtre membrii Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din Constitu┼úia României, republicat─â;

b) emiterea de ordine normative sau instruc┼úiuni cu caracter discriminatoriu pe temei de ras─â, na┼úionalitate, etnie, limb─â, religie, categorie social─â, convingeri, vârst─â, sex sau orientare sexual─â, apartenen┼ú─â politic─â, avere sau origine social─â, de natur─â s─â aduc─â atingere drepturilor omului.

(3) Tentativa faptelor prev─âzute la alin. (1) se pedepse┼čte.

Cod Administrativ:

Infrac┼úiunile ┼či pedepsele corelative

Art. 53

(1) Constituie infrac┼úiuni ┼či se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani urm─âtoarele fapte s─âvâr┼čite de membrii Guvernului în exerci┼úiul func┼úiei lor:

a) împiedicarea, prin amenin┼úare, violen┼ú─â ori prin folosirea de mijloace frauduloase, a exercit─ârii cu bun─â-credin┼ú─â a drepturilor ┼či libert─â┼úilor vreunui cet─â┼úean;

b) prezentarea de date inexacte, cu rea-credin┼ú─â, Parlamentului sau Pre┼čedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde s─âvâr┼čirea unor fapte de natur─â s─â aduc─â atingere intereselor statului.

(2) Constituie, de asemenea, infrac┼úiuni ┼či se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend─â urm─âtoarele fapte s─âvâr┼čite de c─âtre un membru al Guvernului:

a) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputa┼úilor, Senatului sau comisiilor permanente ale acestora, în termenul prev─âzut la art. 60 alin.(4), informa┼úiile ┼či documentele cerute de acestea în cadrul activit─â┼úii de informare a Parlamentului de c─âtre membrii Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din Constitu┼úia României, republicat─â;

b) emiterea de ordine normative sau instruc┼úiuni cu caracter discriminatoriu pe temei de ras─â, na┼úionalitate, etnie, limb─â, religie, gen, orientare sexual─â, opinie ori aparten╚Ť─â politic─â, avere, origine social─â, vârst─â, dizabilitate, boal─â crionic─â necontagioas─â sau infec╚Ťie HIV/SIDA ori pentru alte împrejur─âri de acela╚Öi fel, considerate de f─âptuitor drept cauze ale inferiorit─â╚Ťii unei persoane în raport cu celelalte.

(3) Tentativa faptelor prev─âzute la alin. (1) se pedepse┼čte.

Men┼úion─âm c─â noul Cod Administrativ, a┼ča cum se arat─â în Tezele sale prealabile, aprobate de Guvernul României prin HG nr. 196/2016, “are menirea de a reprezenta legea de baz─â a administra┼úiei publice, prin stabilirea unui regim juridic cadru, unitar, clar ┼či coerent pentru autorit─â┼úile publice care constituie puterea executiv─â. În mod concret, Codul administrativ are în vedere inclusiv unificarea prevederilor referitoare la autorit─â┼úile administra┼úiei publice centrale (Guvern, ministere, servicii publice deconcentrate, prefect, autorit─â┼úi administrative autonome) ┼či eliminarea paralelismelor, contradic┼úiilor ┼či necorel─ârilor.”