Peste 5.000 de beneficiari, printr-un proiect in valoare de 42,9 milioane lei derulat prin POIM in judetul Tulcea

Miercuri, 5 Aprilie 2017

Un proiect major derulat în județul Tulcea a obținut finanțare nerambursabilă din fonduri europene în valoare de 35 de milioane de lei, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Contractul de finanțare a fost semnat marți, 4 aprilie a.c., de viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.

Contractul de finanțare are o valoare totală de 42,9 milioane de lei și are ca obiect fazarea proiectului reabilitare și extindere a sistemelor de apă și apă uzată în 4 localități din județul Tulcea: Tulcea, Sulina, Isaccea și Măcin. Este vorba despre continuarea și finalizarea lucrărilor privind reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și a sistemului de colectare a apei uzate începute prin POS Mediu 2007-2013 și care au constat în:

- reabilitarea conductelor de aducțiune de la sursele de apă de suprafață și subterană și a stațiilor de tratare a apei;

- reabilitarea și extinderea rezervoarelor de apă, a stațiilor de pompare, de hidrofor, contorizare și a rețelelor de alimentare cu apă potabilă;

- reabilitarea și extinderea sistemelor de colectare și epurare a apelor uzate.

Circa 5.300 de persoane vor beneficia de o mai bună alimentare cu apă și de o mai bună tratare a apelor uzate, în urma implementării proiectului.

În etapa a doua a proiectului sunt prevăzute reabilitarea a 14,6 km de rețele de distribuție a apei potabile și extinderea lor cu 2,2 km, o stație de tratare la Sulina, 3 rezervoare de apă, 1010 contoare de apă și 1 sistem SCADA. Sunt prevăzute, totdată, reabilitarea a 6,9 km de rețele de canalizare, extinderea lor cu 10,2 km și 2 noi stații de pompare a apei uzate.

Investițiile pentru extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și ape uzate vor fi puse în aplicare de către operatorul regional SC Aquaserv SA Tulcea. Aquaserv este persoană juridică română de drept privat și de utilitate publică, operator regional în numele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Dezvoltarea Durabilă a Serviciilor de Apă și Canalizare din județul Tulcea”, conform contractului de delegare încheiat în anul 2007.

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene are calitatea de autoritate de management a POIM.