Mesajul viceprim-ministrului Sevil Shhaideh transmis la Adunarea generala a AMR

Luni, 13 Martie 2017

I Galerie foto I

Stimate domnule președinte,

Onorați participanți,

Doamnelor și domnilor, 

Permiteți-mi să vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o și să vă asigur, că am venit cu deschiderea pe care v-o arătăm mereu, cu aceeaşi disponibilitate pentru dialog şi colaborare, iar motivul este că sunteţi unul dintre partenerii noștri tradiţionali, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, fiind ministerul care are funcţia de a reprezenta interesele administraţiei publice locale în Guvern. Remarc, în mod deosebit, abordarea constructivă a AMR: Asociaţia Municipiilor nu e o structură care doar cere, ci vine cu propuneri şi soluţii, iar propunerile făcute sunt de înaltă expertiză.

Suntem, aici, la conducerea MDRAPFE, oameni care am lucrat în administrația publică locală. Știm ce înseamnă să implementezi proiecte europene și, tocmai de aceea, venim în sprijinul dumneavoastră. Este unul dintre motivele pentru care, în Programul de Guvernare, am menționat sprijinirea autorităților publice locale și creșterea absorbției fondurilor europene ca fiind două dintre prioritățile noastre de guvernare.

În toți acești ani ați dovedit tuturor factorilor decidenți că Asociația Municipiilor din România reprezintă tradiție, profesionalism și un partener de încredere, iar membrii dumnneavoastră, prin proiectele pe care le dezvoltă, un real sprijin pentru comunităţile din care faceți parte!

In Programul de Guvernare 2017-2020, am inclus măsuri concrete care pot rezolva mare parte din problemele cu care va confruntați. Astfel, reamintesc prioritățile ministerului: PNDL etapa 2 – pentru finanțarea a 5000 de obiective (apă, canalizare, drumuri, dispensare, etc) , 2.500 de creșe și grădinițe și 2.000 de unități de învățământ preuniversitar, care necesită investiții pentru obținerea autorizațiilor de funcționare, cu un buget de 30 miliarde credite de angajament, PNDL etapa 1 – care include toate obiectivele de investiție aflate în finanțare la 31/12/2016 și pentru care avem asigurată sursa de finanțare la nivelul a 2 miliarde credite bugetare. De asemenea, vom corela toate investițiile care se vor finanța din PNDL cu cele care se vor finanța din fonduri europene, astfel încât până la finalul acestui an să rambursăm de la Comisia Europeană 5,2 miliarde de euro.

In domeniul reformei administrației publice, una dintre prioritățile de guvernare o reprezintă adoptarea Codului Administrativ.

In domeniul resurselor umane din administrația publică, MDRAPFE a elaborat proiectul de modificare și completare a Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Principalele aspecte prevăzute în acest proiect au în vedere: realizarea unei evidențe unitare a întregului personal din administrația publică, modificarea statutului prefecților și subprefecților ca funcții de demnitate publică, cu rang de secretar de stat, respectiv de subsecretar de stat și reintroducerea, corelativ, a funcției de secretar general al instituției prefectului. Ministerul a demarat și procedurile necesare pentru viitorul Cod al serviciilor comunitare de utilităţi publice. În cel mai scurt timp, vom avea o comisie de specialitate, din care vor face parte şi reprezentanţii structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. Vă invităm să contribuiți la lucrările acestei comisii!

Am trecut în revistă doar câteva măsuri de stimulare a dezvoltării locale pentru a ne arăta sprijinul și interesul crescut pentru eforturile pe care dumneavostră le faceți în vederea eficientizării activității unităților administrativ teritoriale .