Bucuresti, gazda conferintei tehnice a CEMAT, pe 30 mai

Vineri, 19 Mai 2017

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) va organiza marți, 30 mai, la Rin Grand Hotel (Sala București A), Conferința tehnică a CEMAT, un eveniment ce are ca obiectiv pregătirea Conferinţei Europene a Miniştrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului (CEMAT), programată a avea loc în această toamnă la București.

Este vorba despre primul eveniment aferent Președinției României a CEMAT, responsabilitățile cu privire la organizarea conferinței revenind MDRAPFE, conform deciziei Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei. Conferința va trata problematica zonelor funcționale – capitalizarea potențialului local în cadrul politicilor de dezvoltare teritorială din cadrul Europei. În acest sens, pentru fundamentarea activităților conferinței se realizează un studiu privind Zonele funcționale, studiu ce va cuprinde întreg teritoriul celor 47 de state membre ale Consiliului Europei.

Prin adoptarea deciziei de organizare de către România a celei de a 17-a sesiune CEMAT se asigură continuarea unui proces de cooperare pan-european în domeniul planificării spațiale mai lung de 45 de ani, contribuind esențial la continuarea cooperării formalizate interguvernamentale la nivel european în domeniul amenajării teritoriului.

La evenimemt sunt așteptați să participe 300 de participanți, reprezentanți din cadrul Consiliului Europei, Comisiei Europene, Băncii Mondiale, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, administrația publică de la nivel central și local, instituții din mediul academic, asociații profesionale și din cadrul agențiilor de dezvoltare regională.

Agenda preliminară a evenimentului

Formular de participare

Vă rugăm să confirmați participarea până miercuri, 24 mai 2017, și să transmiteți formularul de participare atașat, la următoarele adrese de email – liviu.bailesteanu@mdrap.ro și alexandra.chiriloae@mdrap.ro.

* * *

CEMAT reuneşte reprezentanţii celor 47 state membre ale Consiliului Europei, având drept obiectiv comun dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european. Acesta reprezintă singurul cadru pan-european de cooperare în domeniul planificării spațiale şi dezvoltării teritoriale, ca platformă pentru dezbateri și schimb de experiență și bune practici, asigurând inclusiv corelarea politicilor de dezvoltare dintre statele membre și cele non-membre.